O cautare si o regasire. Ceea ce ne apropie in ceea ce ne desparte. Cuvintele dintre noi, poduri de fraze si alfabet al semnelor. Unificarea sensurilor si cautarea reperelor. O redefinire a umanitatii in cod masina. HTML-ul ADN-urilor. Cat de diversi suntem, dar si cat de asemanatori. Capete de tunel si coduri de speranta inscrise in fereste minuscule pe ecranele calculatoarelor. Asamblari si dezasamblari de module standard: de prezentare, de dialog, de actiune. O alta existenta, intr-un univers paralel, subatomic. Uman doar prin componenta umana a gandurilor, informatic prin manifestarea gesturilor, al imaginilor, al senzatiilor, al tonului, al mimicii. Nimic nu mai seamana nu istoria. Istoria se repeta acum intr-un mod din care nu mai putem trage concluzii si nu mai putem sa facem prezumtii. Viitorul nu mai poate fi citit de nici un Nostradamus. Milioane de variante derulate cu viteze ametitoare, directii nebanuite. Daca prezentul schimba iremediabil viitorul, ei bine nici prezentul nu mai e ceea ce credem. In universul informatic nu mai exista ticaitul ceasului, apa nu mai picura, norii sunt nemiscati, zambetele sunt formate din pixeli. Viata e incremenita intr-o secunda continua, care se petrece in spatele ecranului, in alte planuri. Nu suntem niciodata de fata cand secunda trece, vedem permanet trecutul, cele mai recente actualizari, dar niciodata clipa de fata. Cea care sa ne indice ca traim. Nici o voce reala, nici o prezenta vie. Totul digitalizat. Impregnat de coduri masina scrise pentru web 2.0.
